Fortele speciale de interventie ale pentagonului sint conduse de generalul-locotenent Wiliam Boykin care numeste armata americana "Casa Domnului" si pe insurgentii Irakieni "agentii lui Satana" . El i-a prevenit pe musulmani: "Dumnezeul meu e mai mare ca al vostru care e doar un idol". Omul acela va conduce detasamente de cruciati moderni ca sa faca ordine in lumea musulmana. Operatiile fortelor speciale sint asa de secrete ca nici CIA nu stie nimic.
Se stiu astfel de lucruri in Romania? Nu.
Stirile despre conducerea SUA seamana cu cele despre Ceausescu din copilaria mea. Festiviste, pup-in-curiste. Chiar cei ce ne conduc se comporta ca niste stabuleti de sectie locala de militie care asteapta ordin de la "sefu" din minister. Se poart deci ca cele mai abjecte si mai de rahat lichele.
La noi nimeni nu discuta in nici un fel alianta cu Statele Unite. E bine, nu e bine? Cat de departe vrem sa mergem alaturi de ei? Am mers in Irak. Vom merge in Iran? In Siria? In Corea de Nord? In Cuba? in Venezuela? Pornim cruciada contra musulmanilor alaturi de americani? Cat de departe putem merge alaturi de ei? E cu adevarat razboiul nostru?
Vom indrazni vreodata sa le zicem: Nu! Aici nu va urmam!
Vom indrazni vreodata sa spunem: Dincolo de aceasta limita nu trecem!
Sa n-aud de lupta cu "teroristii". Orice fiinta ganditoare stie ca asta-i un epitet imflamatoriu pentru tampiti (de genul "golanilor" lui Ilici-Iliescu). Horia, Closca si Crisan au fost etichetati mai rau de-asa. Si asta n-a impiedicat pe romanii de pretutindeni sa ii celebreze ca eroi si martiri ai neamului romanesc de mai bine de 10 generatii.
SUA poate sa greseasca vreodata? Nu s-ar zice privind pe canalele romanesti.
Majoritatea locuitorilor celor 6 continente ii considera deja pe americani cel mai mare pericol pentru pacea ca si pentru echilibrul economic si ecologic al planetei. Sunt din ce in ce mai multi aceia carora le plac americanii, le plac filmele si muzica americana dar nu iubesc politica externa a americii (nici cei care ii urau pe sovietici nu erau contra lui Dostoievsky).
In timpul scandalului legat de curtea internationala de justitie Nastase a declarat ca certurile intre Americani si Vestul Europei sunt asemeni certurilor intre mama si tata la care copiii nu participa. Micutul Adrian nu si-a pus nici o clipa intrebarea (si nici noua putere nu a facut-o) - ce se intimpla daca mama si tata ajung la divort? Ce facem noi, ai mici?
Vom sustine Europa sau America? Vom merge la razboi alaturi de americani sau de europeni? Vom participa la crearea unei armate europene in citiva ani sau vom ramine atasati americii si/sau fortelor Nato? Sigur ca nu s-a ajuns inca acolo. Inca nu.
I-am asteptat 50 de ani, se spune... Acum ei sunt marea putere hegemonica a lumi. Ei sunt mari, noi sintem mici. Noi trebuie sa plecam capul. Ca sa supravietuim. Ca sa traim mai bine.
Ca sa ne bucuram de cola, hamburgher si filme cu omor.
