Bucharest Diary

Saturday, May 26, 2007

Decenta demisiei

Tom Gallagher
Vineri, 25 Mai 2007
Cand va conchide, oare, primul ministru ca persistenta sa in vederea mentinerii actualei functii nu foloseste, de fapt, nimanui - nici domniei sale, nici partidului al carui lider este, nici chiar afacerilor sale curente? In recentele lor rapoarte, diplomatii straini se vor fi aratat neindoielnic surprinsi de faptul ca, odata respinsa cauza promovata de premier in fata electoratului, Tariceanu nu s-a grabit defel a-si anunta plecarea. Lipsa gestului absolut firesc circumstantelor denota, din nou, intelegerea profund deficitara a responsabililor romani fata de regulile jocului democratic - pana si un plebiscit se dovedeste insuficient pentru a-i dumiri pe oficiali ca intr-o democratie poporul este unicul suveran, a carui vointa trebuie respectata ca atare. Deocamdata, electoratul este iarasi declasat in postura spectatorului indezirabil, chemat la urne periodic doar pentru a stabili componenta unei noi invazii parlamentare, nu insa pentru a fi ascultat cu adevarat.
Din cauza luptei crancene duse impotriva lui Basescu, cetatenii au fost poftiti sa-si exprime optiunea mai devreme decat in clasicul desfasurator electoral. Ca atare, prevederile legale referitoare la plebiscit au fost supuse unor schimbari rapide chiar pe parcursul jocului, manipularea urmarind avantajarea neta a taberei fortelor parlamentare. In final, eforturile conjugate nu au folosit la nimic, dat fiind ca o mare parte a electoratului prezent la urne nu s-a lasat defel inselat, conchizand ca actiunile lui Tariceanu si ale aliatilor acestuia erau, de fapt, dedicate strict perpetuarii unui set de interese meschine.
Batalia s-a dat nu atat pentru persoana lui Basescu cat pentru soarta si modul de functionare a sistemului de justitie si a altor institutii importante ale statului. S-ar fi putut, eventual, dovedi benefica tolerarea transformarii tribunalelor in simple mingi de joc incapute pe mainile unei elite ajunse deseori in varful piramidei economice ca urmare a unor incalcari ale legii? In pofida dubiilor ce planeaza asupra ratiunii si viziunii sale, Basescu a decis ferm ca raspunsul este NU! S-a aratat chiar dispus a parasi definitiv scena politica daca verdictul plebiscitului i-ar fi fost nefavorabil – sacrificiu necontestabil pentru un zoon politicon precum Basescu.
Spre deosebire, Tariceanu – personaj cu o multitudine de afaceri care sa-i ocupe timpul -, tine cu dintii de putere. Destule voci sustin ca domnia sa ar fi trebuit sa demisioneze inca din clipa in care s-a aflat de interventiile sale facute in vederea asigurarii unui climat cat mai tolerant, din partea Monicai Macovei si a lui Traian Basescu, fata de problemele juridice ale lui Dinu Patriciu. Dar, cum fostul ministru al Justitiei si seful statului s-au dovedit implacabili in aceasta chestiune, au urmat demersurile indepartarii lor din functie cu ajutorul fortelor parlamentare fitecum determinate a impiedica schimbari neavenite.
Au existat vremuri in care PNL ar fi considerat reforma Macovei ca esentiala in vederea normalizarii relatiilor tulburi dintre stat si societate. O justitie independenta ar fi impiedicat, de altfel, si continua invazie a spatiului politic de catre oameni de afaceri preocupati de profituri exorbitante obtinute pe spinarea publica. PNL de odinioara s-ar fi grabit sa sustina public asemenea demersuri si programe, perfect constient de beneficiile electorale inerente gestului. Dar Tariceanu a ales sa recurga la acrobatii demne de Nadia Comaneci pentru a se incredinta ca reforma judiciara are zero sanse de supravietuire, Bruxelles-ului fiindu-i servite palavre pentru a preveni aplicarea clauzei de salvgardare.
Prin frontul comun facut cu Hrebenciuc si Voiculescu, Tariceanu si-a distrus, chiar din interior, partidul. A preferat sa mentina meteahna apelurilor telefonice manipulatoare - caracteristice acelor state central-asiatice pe care le-a recomandat drept destinatii potrivite pentru Basescu. Se prea poate ca presedintele sa dezamageasca la randul sau electoratul – daca va rata momentul istoric ce-i permite repunerea sistemului politic pe baze mai trainice si mai juste. Pana in prezent, Basescu nu a dovedit ca ar poseda, pe langa talentul de jucator, si calitatea de fauritor. Evidenta este, deocamdata, exclusiv insusirea distructiva a domnului Tariceanu: PNL zace facut praf la picioarele sale. Lunile cruciale care au urmat aderarii Romaniei la UE vor intra in manualele de istorie ca unele irosite - definite prin cabale, dar nicidecum prin preparative constructive. Ma-ntreb cand va veni, oare, apelul telefonic din partea unicei voci de care asculta premierul spre a-i sugera ca a sosit vremea retragerii?!

Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie

Monday, May 07, 2007

Traian Ungureanu - Noi Prostii

Seara de seara, roiuri de doctorasi urcati recent in saua alfabetului dezbat, explica, interpreteaza, citeaza, inhaleaza, piseaza, repara si deznoada, la televizor, Constitutia. Stiti ce e aia “caracter predictibil al legii”? Nu? Atunci, sinteti prosti facuti gramada populista cu Basescu al vostru cu tot. Toti pocitorii limbii romane, toate puslamalele de sub tita unui contract, toti spoitorii de licitatii s-au facut al dracului de destepti si nu mai rabda o clipa de necugetare. Romania e otravita de legalism, oamenii se scoala dimineata cu capul spart de teoreme, lumea de rind zace zdrobita de nestiinta, la picioarele titanilor juridici. Caragiale - alt fraier - s-a facut de ris.

N-a priceput ca natia politica romana e desteapta cu spume si din fire, ca nu e lege mai sfinta decit legea romaneasca si ca legiuitorii nostri s-ar lepada mai repede de-o mina decit de un amendament.

Nu ne ramine decit sa recapitulam. Prosteste, dar trebuie sa luam povestea de la cap. Ce s-a intimplat? Ce putem intelege noi, prostii si neiscusitii?

Traian Basescu a fost ales presedinte. Asta recunosc pina si geniile noastre juridice. Pe urma a numit un prim-ministru aliat, ca sa reteze de la ospat trupa care se imbuibase, cu tot ce era in stenograme, pina in 2004. Apoi a socotit ca trebuie alegeri noi, pentru ca lumea parea pregatita sa-i vina in ajutor, cu un Parlament prieten. In acel moment s-a intimplat ceva. Primul-ministru aliat a spus da, dar s-a razgindit, la cinci minute dupa ce a primit ordinul prietenului Patriciu, capitalistul care isi traieste curajul de industrias pe daniile statului. Basescu s-a rasculat. A inceput sa vorbeasca: energie, medicamente, oligarhi. Deodata a erupt legalismul: liberalii si pesedistii au descoperit ca Basescu e tiran si calca legile.

Pe 18 decembrie, Basescu a condamnat oficial comunismul, sub ochii si huiduielile prietenilor lui (ai comunismului). Garda de corp a comunismului s-a simtit degradata si a cazut in cea mai adinca gindire constitutionala. Atunci, nu mai devreme. Au inceput suspendarea. Curtea Constitutionala a spus ca nu au motive. Parlamentul s-a intors cu spatele. Basescu a fost suspendat cu vointa de militian care sta cu radarul in mina si se uita in alta parte. Parlamentul a inceput sa lucreze ca drogat: legi, amendamente, hotariri. Nou-noute si gata azi pentru referendumul de miine.

Rezultatul: sistemul legal e vraiste. Aveam legi clare. Nu le mai avem.

In citeva saptamini de febra, limbarita si perversiune a fost infiintat un nou stat: Republica pentru eliminarea lui Basescu. Aici ne aflam astazi. Intr-un stat subjugat pentru inlesnirea vietii penale a oligarhiei.

Aceasta e povestea si acestea sint faptele pe care clasa cu 322 de capete incearca sa le ascunda si sa le incetoseze in legalism. De-ajuns! Palavrageala trebuie oprita. Ce s-a schimbat, ce s-a masluit si s-a rasucit din vorbe e bun rasucit. Noi, prostii, trebuie sa trecem la vot. Pe 19 mai, la europene, la locale si la generale. La toate alegerile, pina vom umple urnele cu pulbere de doctorasi.

Sindromul "Boala pe Basescu" Adrian PATRUSCA

-- Inversunarea, ura impotriva lui Basescu transforma un conflict politic intr-o mineriada. Asa cum a fost nevoie de 17 ani pentru ca statul roman sa poata fi externat si reprimit in lumea civilizata, ma tem ca la fel va fi si acum.
Acum nu ne doare. Suntem incalziti, excitati. Fierbe adrenalina. Plini de vanatai din cap pana-n picioare, nu simtim loviturile grele cum ne macina maruntaiele. Organele vitale. Cum ne zdruncina creierii. Nu simtim hemoragia interna, care va continua mult dupa ce incaierarea se va fi terminat.

Inversunarea, ura impotriva lui Basescu (care, iata, i-au crescut popularitatea) transforma un conflict politic intr-o mineriada. Asa cum a fost nevoie de 17 ani, mult dupa ce minerii se retrasesera din Bucuresti si sangele fusese spalat de pe caldaram, pentru ca statul roman sa poata fi externat si reprimit in lumea civilizata, ma tem ca la fel va fi si acum. Unul dintre combatanti, fie Basescu, fie Coalitia Anti, va fi mort si ingropat (sper ca numai politic) de mult, dar noi vom continua sa ne tinem de sale si sa scuipam sange. Vanataile se duc, oasele se dreg repede. Organele interne, insa, se refac mult mai greu. Daca se refac. Organele interne ale statului sunt institutiile fundamentale si principiile de functionare democratice. Ele sufera acum, in furia incaierarii, lovituri cu efecte incalculabile pe termen lung.

Iata legile, bunaoara! Teoretic, ele trebuie respectate, sub amenintarea pedepselor. Practic, insa ce aflam noi astazi? Ca doar boii trebuie sa le respecte. Jupiter si gasca au voie nu doar sa le ignore, dar chiar sa le schimbe dupa plac si interes. Daca interesul o cere, legea referendumului e proasta. Pentru ca nu permite demiterea lui Basescu. Asta enerveaza. Si nervii au fost atat de mari, incat legea referendumului a fost schimbata de trei ori in trei luni. Un alt proiect de lege urmarea sa-i interzica presedintelui suspendat sa mai candideze. In proiectul de lege a lustratiei s-a introdus un punct special care ii scoate pe fostii comandanti de nave din viata politica. Comisia speciala a Parlamentului ii interzice lui Basescu sa apara la televiziunea si radioul public, in aceasta campanie, in afara cazului ca un partid binevoieste sa-i cedeze timpul de antena. Si asta, in ciuda faptului ca Basescu este chiar subiectul acestui referendum. S-a propus desfiintarea Consiliului Suprem de Aparare al Tarii ca sa i se ia din puteri lui Basescu. Si exemplele pot continua.

S-a ajuns ca singurul principiu de guvernare sa fie "Boala pe Basescu". Iar programul post-aderare al Romaniei se rezuma la un singur obiectiv: "Jos Basescu!" In aceste conditii, respectul fata de lege e compromis pentru o bucata buna de vreme. Cat despre respectul fata de Parlament, el era de mult la pamant. Subordonarea de cateva luni bune a Legislativului exclusiv actiunii de anihilare a lui Basescu nu face decat sa il ingroape.

Am fost un partizan al republicii parlamentare. Ma tem ca si aceasta idee va fi compromisa, indiferent de deznodamantul razboiului. Indiferent daca Basescu se va reintoarce la Cotroceni sau nu. Dupa cum s-a compromis definitiv si actuala Constitutie. Criza politica a demonstrat ceea ce banuia toata lumea, si anume ca este un document atat de imbecil si de imbarligat, incat nimeni, dar absolut nimeni nu se poate descurca singur prin el. E nevoie ca un popor intreg sa se uite in gura stirba a Curtii Constitutionale mai ceva ca la Oracolul din Delfi. Constitutia trebuie schimbata. Insa daca schimbarea Constitutiei se va face tot in functie de Basescu, o compromitem si pe asta.

O reforma institutionala si constitutionala e compromisa pentru mult timp de-acum incolo. Ea nu se va putea face, la modul serios, iar nu de forma, cu ACTUALUL Parlament. Cu ACTUALA clasa politica. E nevoie de o curatenie politica generala. Votul uninominal ar putea fi o sansa. Dar cine il vrea cu adevarat?

Sunday, May 06, 2007

La dracu cu petro-liberalii!

Dupa confirmarea prin referendum a lui Basescu trebuie organizate alegeri anticipate pentru ca e clar ca din cei 322 nu ar ramane nici 30.
Nu ne putem bizui pe un fair-play britanic. Sub nici o forma nu-si vor da demisia!
Trebuie obligati sa o faca.
Semnati petitia!

Cei ca Patriciu se bizuie pe pasivitate si pe sentimentul de neputinta pe care il induc in oameni. La dracu cu Petro-liberalii!

sorin rosca stanescu azi zice : jos Basescu pentru linistea lui Patriciu

Iata ce scria sorin rosca stanescu in Ziua din 27 Ianuarie 2005: “Cam in aceeasi perioada, pot sa spun ca eu unul, in calitate de ziarist de investigatii, mi-am luat “doctoratul in Traian Basescu”. Pentru ca am studiat, la Bucuresti si la Atena, prin mijloace jurnalistice, dosarul “Flota”. Si am facut numeroase dezvaluiri. Cea mai importanta fiind legatura pe care am identificat-o si am dovedit-o intre fruntasii PDSR, cel mai important fiind chiar Ion Iliescu, si un grup de interese din Grecia, reprezentat formal de un armator pe nume Katounis - decedat ulterior in conditii misterioase - in spatele caruia se gasea generalul Grylakis, pe atunci seful Securitatii de la Atena. In paranteza fie spus, acesta din urma a fost intre timp prins, pentru ca a incalcat legea, facand politie politica, si impotriva lui au fost deschise mai multe dosare penale. Devenise prieten personal al presedintelui Ion Iliescu si membru de onoare al PDSR. Spatiul nu imi permite sa intru in amanunte. Cert este ca, impreuna cu colegii de la “Evenimentul Zilei” si de la “Romania Libera”, am jucat un rol major in blocarea vanzarii frauduloase a ceea ce mai ramasese din flota strategica a Romaniei. Iar vanzarea o facea nu Basescu, ci guvernul de atunci, condus de Nicolae Vacaroiu, si presedintele de atunci, care era Ion Iliescu. Iar ce a fost salvat in 1993 s-a prapadit ulterior, navele fiind practic instrainate bucata cu bucata. Iar Basescu, retras la Constanta ca simplu cetatean, nu a putut fi gasit vinovat de catre un guvern ostil si de catre o procuratura ostila. Ceea ce i-a permis ca, in 1996, sa revina in forta in politica. Chiar la rugamintea unor prieteni, printre care ma numar.”

Q.E.D. Votati DA, VOTATI RUSIA.
de Demonstrezne (2007-05-05 09:58:39)

EVZ a publicat un serial amplu si extraordinar documentat. In loc sa dorm, v-am facut un rezumat. IGOR ZIUZIN (Grupul OAO Mechel) a preluat: Combinatul Oteluri Speciale (COS) Targoviste, Industria Sarmei SA Campia Turzii si este in negocieri cu Consiliul Judetean Giurgiu pentru achizitionarea termocentralei de acolo. VITALI MACHITSKI (Grupul Marco) a preluat toata industria aluminiului: ALRO Slatina, ALPROM Slatina si ALUM Tulcea. OLEG DERIPASKA, sotul nepoatei lui Eltin, a preluat ALOR Oradea (singurul producator de alumina tubulara din Europa) dupa care l-a inchis. Acum, Oleg Deripaska negociaza cu Machitski preluarea de la acesta a industriei de aluminiu. Oleg Deripaska a primit sarcina de la presedintele Putin sa revigoreze industria automobilelor rusesti. Deripaska este patronul Grupului GAZ Ruskii Autobus care fabrica autobuze rusesti asamblate la fosta UCM Resita. Reprezentantul celor doi oligarhi in Romania este Boris Golovin, fost ofiter al serviciilor armatei sovietice. MIHAIL CERNOI, "personaj important al crimei organizate ruso-israeliene" (conform SRI) a cumparat, prin intermediarul Yakov Goldovski, RAFO Onesti. Furnizorul de titei al rafinariei din Onesti este firma Glencore a marelui evzionist international Marc Rich, creierul oligarhiei ruse. Firma Glencore a fost asociata intr-un consortiu cu firma Grivco a lui Voiculescu. ANATOLI CIUBAIS este presedintele RAO UES, corporatia energetica de stat a Rusiei, care a intrat deja pe piata energiei in Romania, prin firma INTELTRA SRL. Mintia Deva este aprovizionata cu carbune rusesc adus de INTELTRA care primeste in schimb energie. In CENTRUL DE AFACERI ROMANO-RUS (CARR) actioneaza: IURI USTINOV - fost ofiter GRU, implicat in devalizarea NOVA BANK si in cartelizarea licitatiilor de furnizare a carbunelui; ANATOLI PATRON - fost ofiter GRU, fost presedinte al NOVA BANK, initiatorul operatiunii de devalizare a bancii; MIRCEA POPA - conduce Agentia de Presa "RUSIA LA ZI", controlata de un off-shore din Insulele Virgine si finantate de un oligarh rus. Mircea Popa este consilierul politic al lui Cozmin Gusa. Oligarhia rusa a fost creata de Eltin prin programul "terapie de soc", pe baza caruia s-au facut privatizarile masive din Rusia. Asa au aparut oligarhii, cei care au luat pe mai nimic mari obiective economice rusesti. Putin a "nationalizat" oligarhia rusa, subordonand-o politic. Boris Golovin a spus ca, dupa o intrevedere cu Putin, un om de afaceri rus fie vinde, fie cumpara companii importante. Oligarhii rusi au intrat in Romania prin privatizarile facute in timpul guvernarii PSD. Revedeti ce a scris EVZ, Armand Gosu si alti analisti. Stie Basescu ce spune!

GROAZA DE ALEGERI

Alegeri anticipate urgent!
Ca sa dispara partide de buzunar de gen voiculescu, taricescu-patriciu, vadim, geoana-hrebe-ilici, udmr=fsn-unguresc. Nici unul din aceste partide nu mai reprezinta pe nimeni si le e GROAZA DE ALEGERI.

Presedintele linisti noastre.

Cred ca PSD si PNL sunt nostalgice pentru timpurile bune cand Iliescu era presedinte si nu calca pe nimeni pe coada.
Cate-o mineriada din cand in cand dar constitutia n-a calcat-o bietul Nelutu "cel sarac si curat".
Liberalii, partid istoric, au uitat de: soarele rasare, iliescu apare?
Om linistit si consecvent, nu ca Basescu (inca mai mananca salam cu soia alaturi de Hrebe si de Narod - Prostanac vreau sa spun).

Basescu, singur impotriva oligarhilor

Ion MARIN | 27 Aprilie 2007
Moto:
Patria este norodul, iara nu tagma jefuitorilor
Tudor Vladimirescu

Lumea nu prea mai intelege. Cu sufletul, multi sunt de partea presedintelui Basescu, fiindca-l vad prigonit si haituit, pedepsit cu suspendarea din functie si amenintat cu prelungirea ei. Si asta in conditiile in care nu e cu nimic mai rau decât prigonitorii sai, in orice caz decât Patriciu, Vântu sau Tariceanu aflati la comanda campaniei de discreditare si descaunare, in primul rând, prin imperiile de presa si televiziune de care dispun. Si daca stai sa analizezi, aici este o prima cheie a taraseniei. In vreme ce Basescu este hulit si demonizat pe toate posturile si in toate ziarele, gasca asupritorilor, a oligarhilor, cum le zice el, se prezinta ca aparatoare a democratiei, a libertatii si a Constitutiei, pe care, de altfel, o incalca intr-o veselie. In primul rând, prin felul in care l-au suspendat, desi Curtea Constitutionala nu i-a gasit nici o vina, apoi prin toate incercarile de a gasi chichite ca sa nu-l repuna in functie, sa boicoteze referendumul si sa-l puna intr-o zi de sâmbata (19 mai), când lumea mai are si alta treaba.
Nu toti cei din Parlament care-l vor darâmat pe Basescu sunt din tagma jefuitorilor, dar au folosit prilejul spre a se rafui cu presedintele pentru alte motive, unele adevarate, altele inca nelamurite, ca, de pilda, dosarul „Flota”. Acesti adversari ar trebui sa analizeze in ce masura, dându-le apa la moara oligarhilor, nu fac o greseala si mai mare. Punem aceasta intrebare mai ales dupa dezvaluirile si lamuririle pe care le-a facut deputatul Ioan Talpes, fost sef la PSD, consilier al lui Ion Iliescu si director al Serviciului de Informatii Externe, adica un om care se bazeaza pe ce spune.
Si iata ce lucruri extrem de grave da la iveala. Acest Dinu Patriciu, cel care a pornit toata campania impotriva lui Basescu, este extrem de puternic nu doar fiindca este seful acestui Tariceanu zis Razgândeanu, ci pentru ca ar fi omul KGB-ului in România, care l-a ajutat sa puna mâna pe „Rompetrol” si „Petromidia” pe nimic. Mai exact, el a cumparat Petromidia, cu doar 30 de milioane de dolari, apoi a facut datorii la stat de 600 de milioane de euro, pe care Guvernul Nastase i le-a preluat la datoria publica (in schimbul unor obligatiuni), in loc sa-i confiste toata averea si sa-l bage la puscarie. Vazând ca-i merge, el a mai facut si alte escrocherii, intre care una si mai dihai: a bagat in buzunar „creanta Libia”, adica o datorie pe care trebuia sa o ia statul român, fiindca era anterioara vânzarii rafinariei Petromidia catre Patriciu. Toate astea se aflau intr-un dosar la Parchet de care procurorilor le era frica sa se atinga. Pâna a venit Basescu presedinte in 2004 si le-a dat verde. Si de atunci a inceput tot circul. La inceput, mai amortit, dar a reizbucnit când cu biletelul prezentat de Elena Udrea. Ce era in acel biletel? O rugaminte a lui Tariceanu catre Basescu sa vorbeasca la Parchetul General ca sa nu-l bage la zdup pe prietenul lui, Patriciu! Pai, asta nu este trafic de influenta? Ba bine ca nu.
Pâna la urma s-a ajuns unde s-a ajuns. Voiculescu, bagat si el in multe, dar si asociat cu Patriciu la Rompetrol, s-a dat de partea lui. PSD-ul lui Geoana la fel, fiindca pe vremea guvernarii lor l-au facut mare pe Patriciu, lasându-l sa fure Petromidia si tot ce a vrut. In plus, Tariceanu este omul „baietilor destepti”, cum le zice Basescu, care au facut contracte cu Hidrocentrala Portile de Fier ca sa cumpere energie electrica cu 22 de euro megawatul si s-o revânda tot statului sau populatiei cu 88 de euro sau mai mult.
Pai, cum sa nu incerce sa-l termine astia pe Basescu, dupa ce le-a stricat asemenea afaceri de miliarde de euro? Fiindca Patriciu a mai facut o uriasa escrocherie, de data asta pe mâna cu prietenii sai de la KGB. A listat „Rompetrol” pe bursa la Londra, iar actiunile au fost cumparate de cine credeti? De o mare companie ruseasca. Si iata ca rusii ne incaleca iar, fiindca tot ei au cumparat si actiunile de la Petrom vândute prin OMV (alta hotie strigatoare la cer).
Interesele rusilor sunt insa mult mai mari in România. Ei sunt suparati rau ca am intrat in NATO si suntem apropiati americanilor si vor sa ne intoarca impotriva lor. Iar modul cel mai simplu este sa ne retragem trupele din Irak, ceea ce se va face pâna la urma, dar Patriciu si Tariceanu grabesc treaba ca sa se impaneze in fata rusilor care i-au facut boieri. Adica oligarhi. Iar daca au si presa lor (slugile lor platite bine ca sa-i laude pe ei si sa-l infunde pe Base) e cât se poate de bine. Pentru ei. Pentru popor nu s-ar zice. Asta tot incearca Basescu sa explice, dar nici el nu poate s-o spuna franc, deschis, cinstit, lautareste, fiindca altfel s-ar putea sa aiba soarta lui Cuza sau si mai rau, a lui Ceausescu. Nu degeaba il toaca ciocoii, kaghebistii si porta-vocile lor (alde Gusa, de exemplu) ca este dictator si antidemocrat. Iar daca nu stii despre ce-i vorba, poti sa-i crezi.
Totusi, lumea a inteles cum se fac jocurile, chiar daca nu are de unde sa stie toate dedesubturile. Ce se va intâmpla sâmbata, pe 19 mai, la referendum ne va schimba insa soarta. Avem de ales.

Mi se pare firesc sa fie dizolvat parlamentul si sa avem alegeri anticipate daca Basescu este reconfirmat.
"Cine scoate sabia de sabie piere"
Deci votam Nu! la referendum si apoi cerem dizolvarea parlamentului.
Semnati petitia lui Octavian (mai jos)!

Gabriel Liiceanu: "Am sa ies in Piata, pe strazi si in orice alt loc public in care oamenii se vor stange pentru a sustine o idee in care cred si eu."
Am iesit duminica, 22 aprilie, in Piata Parlamentului pentru ca mi-am amintit de povestea unui mare detinut politic sub comunisti caruia - era prin anii '50 -, cand a invocat, la prima ancheta din inchisoare, legea, i s-a raspuns: "Ba, noi nu ne conducem dupa legi. Noi ne conducem dupa hotarari si indicatii ".
Am iesit asadar in Piata pentru ca parlamentul tocmai luase „o hotarare". Am iesit in Piata pentru ca, atunci cand 322 de membri ai parlamentului voteaza, substituindu-se Curtii Constitutionale, suspendarea presedintelui, cred ca trebuie sa ies in Piata.
Am iesit in Piata Parlamentului fiindca nu cred ca domnii Iliescu (Geoana), Vadim si Voiculescu, cu biografiile si prestatia lor politica in contul Romaniei, au dreptul sa repare moral societatea noastra si sa devina profesorii ei de democratie.
Am iesit in Piata Parlamentului pentru ca vreme de 30 de ani nu am avut voie sa ies in Piata si pentru ca vreme de 30 de ani nu am avut curajul sa ies.
Am iesit in Piata Parlamentului pentru ca sunt intelectual si mi se pare normal ca un intelectual sa creada, dincolo de vremi, in adevar, bine si dreptate si, daca nu-i poate impiedica pe oamenii politici sa masluiasca jocul, macar ii poate impiedica sa-si prezinte fapta ca morala si ca regula insasi a jocului.
Am iesit in Piata Parlamentului pentru ca la Paris si in alte capitale ale lumii oamenii ies in Piata ori de cate ori au senzatia ca istoria se face peste capetele lor si impotriva lor. Si m-am gandit ca, daca in Franta, Anglia sau Germania parlamentele lor ar fi votat asa cum a votat al nostru in 19 aprilie, sute de mii de oameni ar fi iesit in strada si parlamentul ar fi fost dizolvat.
Am iesit in Piata Parlamentului pentru ca, incepand cu data de 19 aprilie, consider ca parlamentul este una dintre puterile statului scapata de sub control, iar pe mine, impreuna cu mai multe milioane de romani, ma consider de atunci in arestul celor 322, prizonierul sau ostaticul lor.
Am iesit duminica , 22 aprilie, in Piata Parlamentului nu pentru ca sunt „pro-Basescu", ci pentru ca Traian Basescu a clatinat vasul cu mal si apa statuta al tranzitiei. Si stiu ca , indiferent de ce se va intampla, dupa el nu va mai fi ca inainte.
Am sa ies in Piata, pe strazi si in orice alt loc public in care oamenii se vor strange pentru a sustine o idee in care cred si eu atata vreme cat voi trai intr-o societate in care manifestatia pasnica este un drept al fiecaruia.
Si am sa ies in Piata chiar daca nu va iesi decat o mana de oameni si ceilalti vor sta acasa, uitandu-se la televizor sa vada „cum a fost la manifestatie" si, intre un mic si doua sprituri, vor spune: „Ti-am spus eu ca lumea nu mai iese?". Am sa ies, pana cand romanii vor afla ca Romania „ii priveste ", pe ei si pe nimeni altcineva, si ca, daca istoria lor si calitatea ei nu ii intereseaza, macar pentru marimea si calitatea fripturii din farfurie merita „sa iasa ".

Saturday, May 05, 2007

Avem nevoie de 500.000 semnaturi pentru dizolvarea parlamentului Romaniei

DRAGI ROMANI din tara si de peste hotare va chem la ACTIUNE! Va invit sa comentam pe blogul meu (http://octavianradu.blogspot.com/) si sa ne organizam. Deasemenea va invit sa va inscrieti pe grupul romaniademiine creat in acest sens pe yahoo groups.


To: Aceasta petitie va fi trimisa Curtii Constitutionale si Parlamentului Romaniei precum si Presei
Dragi Romani satui de situatia in care se afla Romania si mai ales satui de clasa politica, acum avem ocazia sa facem o schimbare.
Avem nevoie de 500.000 de semnaturi pentru a depune aceasta petitie la Curtea Constitutionla, Parlament si Presa pentru dizolvarea parlamentului si declansarea de alegeri parlamentare anticipate.
Va multumesc.

Dragi prieteni, cu mare tristete si indignare constatam astazi ca totusi, in contradictie cu interesele Romaniei in lume si mai ales ca nou membru UE, in Patlament iau decizii aproximativ acceasi oameni care ocupau fotoliile si acum 17 ani. Este o rusine ce se intampla. Trebuie sa trecem la actiune. Rog pe cei care doresc sa ajute mai mult decat cu o simpla semnatura sa ma contacteze prin e-mail cu cateva propuneri la adresa inscrisa in josul paginii. Lista aceasta ramane valabila atata vreme cat Parlamentul nu ne va reprezenta interesele asa cum n-a facut-o pana acum. Va chem la actiune! Noi ne decidem soarta! Cu demnitate! Octavian Radu P.S. Va rog sa treceti numele complet! Numele incomplete nu pot fi luate in consideratie!

--------------------------------------------------------------------------------


To: Curtea Constitutionala, Parlamentul Romaniei, Presa
Dragi romani, dragii mei prieteni,

Asistam in aceste zile la o zvarcolire a caracatitei care de mai bine de 60 de ani incearca sa sufoce Romania, aceasta tara minunata care a incaput pe mainile unor venetici.

Pentru cei care au ochi de vazut si urechi de auzit este clar ca incercarea parlamentarilor PSD, PRM, UDMR, PNL si PC de a-l suspenda pe Presedintele Basescu si mai ales de a-l impiedica pe acesta de a mai candida precum si intentiile de modificare a constitutiei pe care noi toti am votat-o la ultimul referendum este tocmai aceasta zvarcolire a caracatitei formata din sistemele oligarhice de interese de grup.

Toti acesti parlamentari care nu reprezinta poporul roman, avand in vedere ca au fost alesi pe lista, vor sa profite de pozitia pe care o au si sa il suspende pe primul Presedinte roman care are curajul sa spuna lucrurilor atat de arzatoare pe nume si sa le condamne dar in acelasi timp sa-si asigure un somn linistitor! Nu vor reusi. Asta este clar. Mai degraba isi vor taia creanga de sub picioare. Insa pentru ca se joaca cu focul trebuie sa le dam o lectie. Trebuie sa le aratam ca forta populara este covarsitoare si mai ales ca este de partea Presedintelui.

Trebuie sa le dam o lectie din care sa invete cine este stapan in tara asta! Prin care sa le demonstram ca NOI hotaram ce se intampla cu soarta noastra si nimeni altcineva. Ne-am saturat de atata minciuna si nesimtire si hotie! Nu suntem animale! Suntem Oameni care vor sa traiasca in demnitate si cu mandrie in tara lor!

Votati aceasta Petitie daca va pasa de Romania, indiferent unde va aflati!
Avem nevoie de 500.000 de semnaturi pentru dizolvarea parlamentului si declansarea de alegeri anticipate!

La lupta fratii mei! A venit timpul dreptatii!